VDF

Ziua Învierii Domnului, cunoscută şi sub numele de Paşti, începe, din punct de vedere liturgic, în noaptea dinainte; la miezul nopţii, când se spune că mormântul s-a deschis şi a înviat Hristos. Chiar dacă românii participă în număr destul de mic la Sfânta Liturghie din această noapte sfântă, ei vin la Slujba Învierii, pentru a lua lumină. Apoi se duc pe la casele lor, revenind, dimineaţa, la biserică, în locurile unde se sfinţesc pasca şi prinoasele.

În biserică este obiceiul ca în această noapte să se sfinţească pâinea numită paşti, fie sub formă de anafură, fie de anafură amestecată cu vin (în vestul ţării). În Bucovina, această pâine, sub formă de prescuri, o aduc la biserică femeile, în Vinerea Mare, când se slujeşte Sfântul Maslu. Iar în zona Banatului o aduce o singură familie, în Joia Mare, ca milostenie pentru o rudă decedată în anul care a trecut, împreună cu vin şi vase.

În Moldova mai ales, dar şi în alte zone ale ţării, femeile pregătesc din grâu pasca. Ea se frământă din făină curată de grâu, la care se adaugă lapte, uneori şi ouă. Pasca are formă rotundă pentru că, în popor, se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Pe margini se pune un colac împletit în trei, iar la mijloc se face o cruce din aluat, simbolizând crucea pe care a fost răstignit Hristos. Între împletituri se pune brânză sărată sau dulce, frământată cu ou şi stafide. Pasca se împodobeşte cu ornamente din aluat - flori, spirale, frunze etc. În anumite regiuni ale ţării, ea este un aluat simplu, ornamentat şi cu cruce; aluat de pâine sau de cozonac. Înainte de a se face pasca, femeile „se grijesc, se spală pe cap, se piaptănă, îmbracă straie curate, fac rugăciuni şi apoi se apucă de plămădit”. Şi faza coacerii este ritualizată: „Când pun în cuptor, fac cruce cu lopata sus, pe tuspatru pereţi şi apoi la gura cuptorului, zicând: Cruce-n casă,/Cruce-n masă,/Cruce-n tuspatru/Cornuri de casă”.

Pasca sugerează moartea lui Iisus, dar şi reînvierea ce va urma, dominantă fiind ideea biruinţei vieţii asupra morţii. Ea se corelează cu simbolul renaşterii şi regenerării inclus în temporalitatea sărbătorii şi vizează revitalizarea, revigorarea forţelor celor ce mănâncă din pască, cu efecte asupra sănătăţii lor. De aceea, pasca se sfinţeşte în dimineaţa primei zile de Paşti, fiind consumată apoi, în Moldova şi Bucovina, în loc de anafură, dimineaţa, în zilele Paştilor. Aşadar, pasca este un aliment gătit cu grijă, conţinând brânză, lapte, ouă, dar şi mirodenii, stafide.

Pasca primilor creştini era o pâine dulce, care se sfinţea de către preoţi, apoi se împărţea săracilor. Amintirea acesteia este pasca de astăzi.

La biserică pasca este dusă într-un coş anume pregătit pentru Paşti. După sfinţirea din dimineaţa primei zile de Paşti, pasca dobândeşte puteri purificatoare, asemeni anafurei. Ea este sfinţită şi se consumă imediat după anafură. Tot în coşul care se duce la sfinţit, femeile pun cârnaţi, ouă roşii şi împistrite, colaci, brânză, slănină, drob, usturoi, sare, prăjituri şi alte alimente. Acestor alimente, sfinţite, li se atribuie puteri vindecătoare.

Jertfa mielului pascal, în calitatea sa de jertfă pentru ştergerea păcatelor şi jertfă de pace sau de păstrare a legăturii cu Dumnezeu, era cea mai tipică dintre sacrificii, prefigurând jertfa lui Hristos, eliberarea oamenilor de sub robia păcatului strămoşesc şi refacerea unităţii dintre Creator şi creatură.

Legat de mielul pe care îl consumă românii de Paşti în vremurile noastre, putem spune că preparatul tradiţional, drobul, s-a impus întâi în lumea urbană românească, apoi, prin imitaţie, şi în cea rurală, ca un nou aliment, cu gust distinct, care a început să aibă un consum specializat, ritual. Pregătirea drobului presupune utilizarea unui întreg arsenal de mirodenii - sare, piper, enibahar, tarhon, pătrunjel, mărar, dar şi ceapă şi usturoi verde.

Drobul a devenit, prin excelenţă, alimentul care se identifică, în actualitate, aproape complet - la fel ca pasca şi ouăle roşii - cu sărbătorile Paştilor.

În unele locuri se spune că, cine mănâncă ouă în ziua de Paşti va fi uşor peste an. În trecut albuşul de ou roşu sfinţit se usca, se pisa şi se sufla în ochii bolnavi de albeaţă, ai vitelor şi oamenilor.

Puteri deosebite i se atribuie şi lumânării de la Înviere, care este păstrată şapte ani şi aprinsă în caz de grindină, furtuni sau mari primejdii. Noaptea Învierii este deosebită, ea simbolizând noaptea luminii, a izbăvirii omului din iad, din păcat şi din moarte.

De aceea, în zilele noastre, Învierea este pri- vită ca o sărbătoare a luminii. Seara sau la miezul nopţii, când oamenii merg la slujba Învierii, aprind lumânări la mormintele celor morţi din neamul lor. În Bucovina e obiceiul ca, în noaptea Învierii, să se lase luminile aprinse în toată casa şi în curte, ca să fie luminată gospodăria, în cinstea luminii pe care a adus-o Hristos în lume, prin Învierea Sa.

Mulţimile participă, în toată ţara, la Slujba Învierii. În unele locuri (Moldova, Bucovina), la miezul nopţii, când se spune că s-a deschis mormântul şi a înviat Hristos, se aud împuşcături şi pocnituri. Acestea s-ar face pentru alungarea spiritelor rele, dar în acest moment ele nu au nimic de-a face, în acest context, decât cu Învierea din mormânt a lui Hristos; vestesc deschiderea mormântului Domnului.

Din acest moment salutul obişnuit este înlocuit cu cel de „Hristos a Înviat!”, la care se răspunde „Adevărat a Înviat!”, salut păstrat până la Înălţarea Domnului. Este o formă de mărturisire a Învierii şi a credinţei creştine.

La întoarcerea de la slujba de Înviere, creştinii pun într-un lighean un ou roşu şi o monedă de argint, peste care toarnă apă neîncepută. Există apoi datina de a se spăla, dându-şi fiecare cu oul roşu peste obraz şi zicând: „Să fiu sănătos şi obrazul să-mi fie roşu ca oul; toţi să mă dorească şi să mă aştepte, aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşti; să fiu iubit ca ouăle în zilele Paştilor”. Atunci când se dă cu banul pe faţă, se spune: „Să fiu mândru şi curat ca argintul. Iar fetele zic: „Să trec la joc din mână-n mână, ca şi banul”, „să fiu uşoară ca şi cojile de ouă, care trec plutind pe apă”. În unele locuri, în

lighean se pune şi o crenguţă de busuioc existând credinţa că, dacă te speli cu el, vei fi onorat ca busuiocul.

În unele locuri, atât în Bucovina, cât şi în Transilvania, există datina ca a doua zi de Paşti să vină băieţii la udat. După tradiţionalul „Hristos a Înviat!”, băiatul spune că i-ar fi sete şi scoate o ulcică cu apă pe care o varsă fie pe gâtul fetei, fie pe faţa ei, rostind: „Să-ţi fie inima curată ca apa şi ea să te ferească de orice boală”. Se mai practică în ziua de astăzi şi udatul cu parfum, în loc de apă, prin părţile Transilvaniei şi Banatului. Băiatul primeşte câteva ouă roşii şi este invitat la masa pascală.

Ofranda pascală pentru morţi devine, elementul central al palierului popular al sărbătorii destul de arareori. În sud-vestul ţării acest lucru se petrece atunci când în prima zi de Paşti (eventual în a doua) „se dau hore de pomană”. Fundamentală pentru hora pascală a mortului este şi pomana de haine şi/sau alimente. Oferită de cea mai bătrână femeie din neam (sau de o altă femeie, chiar de o fetiţă, dacă în familie nu mai trăieşte nici o femeie matură), ea este destinată, în virtutea aceloraşi analogii, doar celor de un sex cu mortul. În prezent obiceiul de a se da „hore de pomană” mai poate fi întâlnit în aşezări din judeţul Dolj (Poiana Mare, comuna Desa).